Examen de definitivat 2020. Peste 6.700 de candidați sunt așteptați să dea proba scrisă

Examen de definitivat 2020. Peste 6.700 de candidați sunt așteptați să dea proba scrisă
Examen de definitivat 2020. Peste 6.700 de candidați sunt așteptați să dea proba scrisă
Publicat: 22/07/2020, 07:25

Examen de definitivat 2020. Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, va avea loc miercuri, începând cu ora 10.00, în 42 de centre de examen, fiind admiși 6.776 de candidați, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

„Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, se va desfășura miercuri, 22 iulie, începând cu ora 10:00, în 42 de centre de examen. Dintre cei 7.105 candidați înscriși la începutul anului școlar la 95 de discipline de examen, au fost admiși la proba scrisă 6.776 de candidați, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective)”, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Examen de definitivat 2020. Pandemia a schimbat regulile

Potrivit MEC, având în vedere contextul pandemiei care a impus o serie de restricții, inclusiv suspendarea cursurilor în școli, începând cu data de 11 martie 2020, candidații au fost admiși la proba scrisă cu condiția susținerii unei singure inspecții la clasă (spre deosebire de anii anteriori, când se susțineau două inspecții).

Totodată, candidații au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obținut la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură 803 candidați din totalul de 1.132 de candidați care nu aveau nicio inspecție susținută până la data de 11 martie.

Totodată, portofoliul profesional a putut fi transmis și online la inspectoratul școlar, spre evaluare.

„Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 8.00 și, cel mai târziu, la ora 8.45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. În fiecare sală de examen au fost repartizați maximum 10 candidați. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale care au solicitat acest lucru”, mai relevă comunicatul MEC.

Examen de definitivat 2020. Disciplinele cu cel mai mare număr de candidați

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (1.748 de candidați), învățământ primar în limba română (1.059), educație fizică și sport (837), limba și literatura engleză (369) și limba si literatura română (313).

„Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen. Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului”, mai menționează Ministerul Educației.

Cadrele didactice promovate obțin dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic nu mai este debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării